Al treilea contingent de carabinieri din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) a fost detașat, în regim de rotație, pentru a lua parte la misiunea internațională de menținere a păcii desfășurată în Kosovo, sub egida Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii (KFOR).
Ministra Afacerilor Interne a subliniat importanța participării carabinierilor moldoveni în astfel de misiuni, afirmând că aceasta reprezintă o oportunitate de a contribui activ la menținerea păcii și stabilității regionale.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, Ministra afacerilor interne
«Este una dintre cele mai importante operațiuni militare internaționale, pentru menținerea păcii. Alături de aproximativ 4500 de militari, de peste 27 de țări. Vă felicit din toată inima pentru această onoare, de a continua misiunea de reprezentare a Republicii Moldova în afara țării. Acolo, curajul demnitatea și pregătirea voastră sunt puse în slujba păcii. Prin voi, Republica Moldova își reafirmă angajamentul față de securitatea internațională și valorile cooperării dintre state.»
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Italiei în Republica Moldova, Armando Pascali, a evidențiat faptul că, prin participarea la misiunea KFOR, Republica Moldova își consolidează rolul de partener activ în sistemul european de cooperare pentru pace și stabilitate.
ARMANDO PASCALI, reprezentant al Ambasadei Italiei
«Prin intermediul carabinierilor săi, Moldova oferă o contribuție suplimentară la securitatea internațională, pentru zona regională. Este o dovadă în plus, printre multe altele, a modului în care Republica Moldova depune eforturi maxime în fiecare sector, cu rezultate excelente în drumul său rapid de aderare la Uniunea Europeană. »
De asemenea, Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Vitalie Micov, a evidențiat faptul că participarea celui de-al treilea contingent de carabinieri în Kosovo confirmă nivelul tot mai înalt de pregătire al structurilor naționale de ordine și securitate.
VITALIE MICOV, general de brigadă, Șef al Marelui Stat Major
«Contribuind cu militarii din Inspectoratul general de carabinieri, noi deja demonstrăm, într-adevăr o capabilitate serioasă în rândurile acelor militari și contingente internaționale care fac parte din misiunile respective.»
Cel de-al treilea contingent de carabinieri va participa la misiune în cadrul Forței Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo în perioada 20 aprilie – 20 octombrie 2025.