Carburanți mai scumpi în weekend

Carburanții continuă să se scumpească, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, sâmbătă, duminică și luni, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 28,47 de lei, cu 44 de bani mai mult. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 29 de lei și 21 bani pentru un litru, cu tocmai 58 de bani mai mult.

De la începutul acestui an, benzina s-a scumpit cu 06,79 lei, iar motorina – cu 10,57 lei.

Pentru statele care nu dispun de producție proprie de produse petroliere, precum Republica Moldova, aceste evoluții generează o presiune directă asupra prețurilor la carburanți, dat fiind faptul că piața internă este dependentă în proporție de 100% de import, potrivit ANRE.

ANRE anunță că va continua să monitorizeze cu atenție situația și evoluțiile de pe bursele petroliere internaționale, asigurând consumatorii că actualul mecanism de formare a prețurilor este unul extrem de transparent și corect, reflectând fidel tendințele globale.

Comments (0)
Add Comment