Cel mai longeviv parlamentar din Republica Moldova s-a restras din politică. Dumitru Diacov: „Am refuzat propunerea de a adera la noua formațiune politică”

Cel mai longeviv parlamentar din Republica Moldova și președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, a anunțat despre retragerea din politică. Print-o postare pe o rețea de socializare, Diacov a menționat că a fost împotrivă ca formațiunea fondată de el să-și schimbe denumirea.

„Nu am sprijinit și nici nu am votat schimbarea denumirii Partidului Democrat din Moldova (PDM) în Partidul Social Democrat European (PSDE). Am refuzat propunerea de a adera la noua formațiune politică și de a fi membru al Consiliului Național PSDE. Am anunțat delegații la Congresul X extraordinar al PDM că nu voi adera la niciun partid politic în viitor”, a menționat Diacov.

Diacov spune că va activa și mai departe în calitate de președinte al Fundației pentru Democrație și Progres.

„Voi pune umărul la edificarea viitorilor activiști politici, la consolidarea centrului politic și a democrației autentice în R. Moldova”, a punctat Diacov.

Precizăm că Partidul Democrat din Moldova și-a schimbat denumirea în Partidul Social Democrat European. Președinte al PSDE a fost ales Ion Sula, ex-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. În cadrul Congresului au mai fost aprobate: simbolul PSDE, modificări în Programul și în Statutul partidului și noua componență a Consiliului Politic Național.

Dumitru DiacovPDMPSDE
Comments (0)
Add Comment