Cerul va rămâne parțial înnorat și miercuri, când sunt așteptate valori termice negative, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Astfel, în următoarele 24 de ore, norii groși care s-au așternut în ultima perioadă deasupra Moldovei vor avea prioritate, deși temporar s-ar putea să apară și soarele. Izolat, vor for mai fi condiții de polei, ținând cont că pe arii restrânse s-ar putea să cadă și câțiva fulgi de nea. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări.
În aceste condiții, maxima resimțită, la Nord, nu va depăși -5 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va urca până la -2 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de -1 grad.
Mai frig va fi însă noaptea, când minima va oscila între -10 și -6 grade Celsius.
În continuare, valorile termice resimțite atât ziua, cât și noaptea nu vor suferi mai schimbări. De asemenea, temporar și doar pe arii restrânse va mai cădea și puțină ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, potrivit datelor actualizate ale Serviciului Hidrometeorologic.