Cetățenii cu venituri mici vor beneficia de compensații și în acest sezon de încălzire. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că toți cei care doresc să beneficieze de acest support vor trebui să se înscrie în sistemul de compensații, care va fi lansat la începutul lunii noiembrie.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Suntem pe ultima sută de metri. Clarificăm toate aspectele tehnice și în scurt timp vom comunica toate detaliile și vom lansa programul. Toți cetățenii vor avea posibilitatea să se înscrie în sistem pe parcursul lunii noiembrie, bam ai mult, pot să se înscrie și în luna decembrie și în luna ianuarie, doar că vor primi compensațiile în luna în care s-au înscris.”
Ministrul a mai subliniat că echipele de asistență socială vor fi disponibile pentru a ajuta cetățenii fără acces la internet să se înscrie.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Colegii mei din prima linie, asistenții sociali, comunitari, echipele mobile vor fi alături să îi asiste pe acei cetățeni care nu au acces la internet. Bugetul tot îl clarificăm, pentru că am repetat anterior, perioada rece a anului coincide cu doi ani bugetari. Vom achita, în acest an, compensațiile pentru luna noiembrie. Compensațiile pentru luna decembrie și restul vor fi achitate în 2025, deci acum suntem în etapa în care discutăm tot bugetul pentru anul 2025.”
În sezonul de încălzire 2023-2024, compensațiile au fost acordate în factură, în funcție de vulnerabilitatea energetică. Acestea au acoperit, în medie, 33 la sută din tariful la gaz, cu o variație între 12 lei/metru cub și 17 lei/metru cub, pentru un volum compensat de 180 de metri cubi. În ceea ce privește încălzirea centralizată, Guvernul a compensat 58 la sută din tariful practicat, cu un tarif între 1.450 lei și 2.900 lei per gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al beneficiarului.