După ce ieri au început să vină primele răspunsuri la cererile cu privire la atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică, mai multe persoane s-au arătat nemulțumite de rezultat. Șefa serviciului de presă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale a declarat pentru Agora că cetățenii pot depune contestații la adresa instituției.
„Procedura de recalcul se face automat în sistemul informațional, se contrapun datele, declarațiile persoanei cu datele din alte sisteme publice cum ar fi CNAS, respectiv persoanele care nu sunt mulțumite pot să scrie o solicitare în adresa Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau la suport@compensatii.gov.md și deja colegii o să examineze împreună cu echipa tehnică”, a menționat Diana Blanaru pentru sursa citată.
Reprezentanta Ministerului a mai spus că „se trimite contestația și se verifică pentru că această atribuire se face automat, respectiv, echipa tehnica va mai verifica o dată aceste date”.
Întrebată de când vor primi compensații persoanele cărora li s-a făcut recalcul, șefa serviciului de presă a menționat că deocamdată nu este clar acest lucru.
„Datele acum se oferă furnizorilor, nu cunosc exact cum o să fie, dar presupun că persoanele care consideră că nu s-a calculat corect și depun cererea rapid e posibil să primească compensații și din această lună”, a adăugat Blanaru.
Amintim că, majoritatea consumatorilor pot să-și verifice gradul de vulnerabilitate energetică atribuit, accesând compensatii.gov.md și verificându-și „cabinetul personal” unde este publicată informația.