Cincisprezece elevi și studenți vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale la învățătură. Lista candidaților a fost aprobată de Executiv. Mai exact, zece studenți din universitățile din țară vor beneficia de o bursă în valoare de 3.860 lei, iar cinci elevi din colegii și centre de excelență vor primi câte 2.995 lei lunar, pe durata unui an academic.
GALINA RUSU, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării: „Cuantumurile bursei președintelui Republicii Moldova sunt de 3.860 de lei pentru studenții din învățământul superior și 2.995 de lei pentru elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic, în acest scop fiind alocate peste 500 de mii de lei.”
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, candidații au fost selectați în baza performanțelor academice, dar și a implicării în activități științifice, culturale și extracurriculare. Propunerile au fost înaintate de către senatele universităților și consiliile profesorale ale colegiilor.
GALINA RUSU, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării: „Toți studenții nominalizați au demonstrat o reușită academică deosebită și s-au remarcat prin participări cu lucrări la conferințe științifice naționale și internaționale. Menționez că anual elevii din Republica Moldova participă până la 19 concursuri internaționale și regionale aducând acasă, anual, peste 50 de medalii.”
Amintim că, anul trecut, bursele prezidențiale au fost majorate de la 1.845 de lei la 3.690 de lei pentru studenți și, respectiv, 2.860 de lei pentru elevii din învățământul profesional tehnic. În acest an, pentru bursa Președintelui au fost depuse 65 de dosare.