Codul roșu de caniculă a intrat în vigoare. Ne așteaptă temperaturi până la +40 de grade Celsius

Începând de astăzi și până la mijlocul săptămânii viitoare, în Republica Moldova, temperaturile vor crește până la +40 de grade celsius. În acest sens meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă în regiunile de nord ale țării și cod roșu în celelalte zone.

Astfel, sâmbătă, la Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la 36 grade, iar noaptea coboară până la 21 grade, cu cer însorit. În Centru, termometrele vor indica până la 36 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la 22 grade. În Sudul țării, vom avea parte de circa 40 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi în jur de 25 grade.

În Capitală, temperaturile se vor ridica până la 37 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 23 grade, iar vântul abia va adia. Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11–18, purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale.

De asemenea, este important consumul zilnic a circa cel puțin 2 litri de lichide, evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice, dar și reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.

caniculăCod roșumeteo
Comments (0)
Add Comment