Consiliul Superior al Magistraturii intră în carantină, după confirmarea unui caz de infecție cu virusul Covid-19 în rândul angajaților săi, potrivit unui comunicat al instituției, care anunță că lucrătorii vor activa de la distanță în următoarele zile.
Ieri, la Consiliul Superior al Magistraturii a fost forfotă mare. Cei din blocul ACUM au mers la sediul CSM, cerând membrilor acestuia să nu aprobe în funcţii judecători asupra cărora planează suspiciuni de integritate.
Instituția a aprobat numirea mai multor judecători în funcții-cheie, inclusiv a lui Vladislav Clima, șeful completului de judecată care, în 2018, a menținut decizia primei instanțe de anulare a alegerilor locale din Chișinău. Clima va ocupa funcția de președinte al Curții de Apel.
Niciunul dintre candidații pretendenți la șefia Curții Supreme de Justiție nu a acumulat numărul necesar de voturi.