Consiliul Suprem de Securitate se întrunește în ședință. Ce subiect se regăsește în agendă

Membrii Consiliului Suprem de Securitate (CSS) se reunesc astăzi, începând cu ora 14:00, într-o nouă ședință pentru a discuta despre situația excepțională din justiție. Decizia a fost luată de președinta țării, Maia Sandu, după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat, la finele săptămânii trecute, numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Am convocat CSS pentru luni și acolo vom discuta măsuri extraordinare, pornind de la situația reală cu care ne confruntăm. Un lucru pe care l-am solicitat de la Parlament este să creăm Curtea Anticorupție, o curte specializată, care se va ocupa, în special, de corupția mare, dar și de corupția în justiție. Pentru că atât timp cât avem corupție în justiție, atât timp eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”, a spus Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune.

Vineri, 17 martie, Adunarea Generală a Judecătorilor, convocată după o pauză de patru ani, a decis să amâne pentru data de 28 aprilie numirea celor patru membri permanenți și a unui supleant din rândul judecătorilor în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.
CSMCSSMaia Sandu
Comments (0)
Add Comment