Avocatul Alexandru Bernaz, a vorbit în cadrul emisiunii Morari.live despre cum CSP a încălcat procedura atunci când procurorul Furtună a fost desemnat să ancheteze cazul Stoianoglo. La fel, acesta a explicat și cum a fost pornit și falsificat dosarul Procurorului General Alexandru Stoianoglo pentru luarea așa-numitei mită de 63 de milioane de lei pentru eliberarea lui Veaceslav Platon.
„Decizia Consiliului Suprem al Procurorilor de a autoriza orice procuror să inițieze dosar penal împotriva Procurorului General pe baza informațiilor culese de procurorul Furtuna nu a fost niciodată luată. Aceasta este o încălcare semnificativă a regulilor de procedură.” a declarat avocatul.
Alexandru Bernaz a mai adăugat că dosarul lui Stoianoglo are legătură directă cu Veaceslav Platon, adică dosarul pe care l-a avut și în temeiul căruia a fost achitat, iar acesta stă la baza acuzației aduse Procurorului General suspendat.
„Pentru ca oamenii să înțeleagă cum s-a întâmplat toată această consistență. Mai departe, la 28 iulie, după ce Platon a fost achitat, deputatul Inga Grigoriu depune o cerere prin care cere deschiderea unui dosar penal împotriva Procurorului General. Această persoană este atât de departe de jurisprudență încât nu a putut efectua în mod independent această analiză, pe care a reflectat-o în declarația sa.”, a explicat Avocatul.
În aceeași emisiune, Bernaz a mai spus și că tezele promovate de Inga Grigoriu, Viorel Morari, au fost preluate ulterior de Lilian Carp.
Cât privește soția Procurorului General suspendat, avocatul a accentuat că procurorul l-a acuzat pe Stoianoglo că a primit mită pentru că directorul companiei a informat Ministerul Justiției al Ucrainei că soția Procurorului General este beneficiară, dar nimeni nu a analizat faptul că această informație, care a fost introdusă, nu dă naștere la nicio consecință și nu stabilește deloc statutul de beneficiar.
„Un beneficiar devine numai atunci când se încheie un acord, de exemplu, un acord privind vânzarea drepturilor corporative, un acord de trust, un acord privind administrarea proprietății, acestea sunt documente legale. Declarația directorului companiei lui Platon nu a avut nicio consecință juridică. Aceasta este informarea Ministerului Justiției, deoarece legea Ucrainei stabilește astfel de obligații.”, a menționat Bernaz.
Mai mult ca atât, acest a atras atenția că toate aceste adresări la Ministerul Justiției din Ucraina s-au făcut pe baza copiei unui pașaport expirat în 2013.