Nou-promovata Dacia-Buiucani a debutat cu dreptul în Divizia Națională, după ce în prima etapă a sezonului 2020-2021 s-a impus în derby-ul disputat împotriva lui Zimbru, scor 1-0.
În meciul transmis în direct de Național 4, prima repriză a fost una foarte modestă, cu doar trei ocazii de gol create la ambele porți.
După ieșirea de la cabine, Dacia-Buiucani a evoluat mai ofensiv și a reușit să-și treacă în cont victoria, datorită unui gol marcat de Cricimari în minutul 64, la numai două minute după ce Zimbru a rămas în „10”, Postică fiind eliminat pentru al doilea galben.
Gazdele au avut șansa să egaleze, în minutul 78, dar mingea trimisă de Ciopa s-a oprit doar în bara transversală a porții apărate de Coval.
La finalul întâlnirii, deși unul a învins, iar altul a pierdut, atât Andrei Martin, cât și Vlad Goian au spus că echipele au nevoie de mai multe meciuri pentru a evolua la nivelul dorit.
„Deocamdată cred că toate echipele se lovesc de același lucru, lipsa meciurilor oficiale. Cred că vreo cinci, șase etape, cum am mai spus, echipele vor avea nevoie ca să-și intre în ritm și să înceapă a juca ceea ce ne dorim noi, mai multă viteză, mai mult control.”
„Este clar că nu am reușit să controlăm mingea, să ieșim din apărare, mai ales în acele momente pe care ni le-am creat. În principiu, eu cred, Buiucani și-a creat cu două, trei momente mai multe decât noi.”
Următoarea etapă, a doua, Dacia-Buiucani va primi vizita lui Milsami, iar Zimbru va evolua pe terenul lui Speranța.