Danemarca devine prima ţară europeană care renunţă aproape în totalitate la măştile sanitare. Purtarea acestora rămâne obligatorie doar în transportul public, dacă sunt pasageri fără locuri pe scaune. Decizia vine după o amplă campanie de vaccinare şi după o scădere semnificativă a noilor cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.
Autorităţile daneze speră ca până la începutul toamnei, purtarea măştilor să fie eliminată complet pe întreg teritoriul ţării. Până acum, aproape 55 de procente din populaţia Danemarcei a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19. Între timp, noua tulpină de coronavirus, numită „Delta”, amână ridicarea completă a restricţiilor din Marea Britanie.
Premierul Boris Johnson a declarat că măsurile vor rămâne în vigoare până în 19 iulie, cu patru săptămâni mai mult decât era preconizat. Oficialul a explicat că această decizie a fost necesară pentru a evita o creştere alarmantă a numărului de noi cazuri de îmbolnăviri. Pe de altă parte, ieri, Israelul a renunţat la măştile sanitare în spaţiile închise.
Acestea însă rămân obligatorii în anumite instituţii medicale, în timpul călătoriilor cu avionul şi în azilurile pentru bătrâni.