Sistemul de învățământ a început să se confrunte cu una dintre cele mai mari probleme – lipsa cadrelor didactice. Prin urmare, în special în zonele rurale, un profesor poate să predea câte două-trei discipline. Acum, când școlile trebuie să se pregătească pentru un nou an academic, managerii de instituții de învățământ din țară sunt în căutarea a 2.161 de specialiști.
Numărul este în creștere cu circa 9% în comparație cu anul trecut când în școli se căutau 1.975 de profesori, arată datele Ministerului Educației și Cercetării, potrivit AGORA.
Cei mai mulți profesori sunt căutați în municipiul Chișinău. Mai exact în cele circa 155 de școli și licee din capitală sunt posturi libere pentru 509 profesori. Vorbind în termeni procentuali, aproximativ o pătrime din posturile vacante pentru cadrele didactice sunt în Chișinău sau 25% din totalul de 2.161.
Potrivit datelor de pe site-ul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” pentru anul de studii 2022-2023 au fost pregătiți 780 de absolvenți. Dacă e să facem un raport de „cerere-ofertă” observăm că numărul de cadre didactice pregătite în Universitate acoperă doar 36% din numărul total necesar de specialiști în domeniu.
După cum arată Biroul Naționale de Statistică, de la an la an, numărul profesorilor este într-o continuă descreștere în Republica Moldova. Dacă în anul de studii 2016/2017 în instituțiile de învățământ activau peste 50,7 mii de persoane, în anul 2020/2021, cifra este în descreștere cu peste 3.000 de profesori. Prin urmare, în prezent, în instituții activează puțin peste 47 de mii de dascăli.
Sursa: AGORA