De la 1 ianuarie 2023, va începe o nouă etapă de reexaminare a pensiilor. Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl obţin persoanele care au realizat după stabilirea pensiei un stagiu de cotizare de doi ani, pensia pentru limită de vârstă fiind stabilită până la 1 ianuarie 2019.
De asemenea, instituția precizează că prevederea vizează persoanele care nu au beneficiat de reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă la etapele anterioare.
Totodată, vor fi reexaminate pensiile de dizabilitate stabilite de la 1 ianuarie 1999, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare după stabilirea pensiei, de cel puţin șapte ani.
Cererile de reexaminare a pensiei pot fi depuse începând cu 1 ianuarie 2023.