De mâine, toți cei care s-au vaccinat cu ambele doze vor avea certificatul de vaccinare și în format online. Platforma de unde se poate descărca documentul

Platforma de unde se poate descărca certificatul de confirmare al vaccinării COVID – 19 poate fi accesată. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), aceasta va fi lansată oficial mâine, 21 iulie, dar este funcțională începând de astăzi.

Certificatul poate fi descărcat de pe pagina certificate-covid.gov.md. Totodată, documentul este disponibil în trei limbi: română, rusă și engleză.

Peste 871 000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în total de la începutul campaniei de imunizare în Republica Moldova. Din numărul total, 509 800 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 361 551 și-au administrat cea de-a doua doză.

De asemenea, în contextul riscului sporit de import al noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, precum și de răspândire ale acestora pe teritoriul țării, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit în ședință la 17 iulie, pentru a aproba noi măsuri privind controlul și combaterea infecției COVID–19.

Sursa: Diez.md

Comments (0)
Add Comment