Decis! Fără alegeri parlamentare anticipate în toamnă

Subiectul intens al ultimelor săptămâni, se pare, a ajuns la o finalitate. Curtea Constituțională a stabilit că alegerile parlamentare anticipate nu pot avea loc o dată cu prezidențialele din toamnă, în urma unei sesizări depuse de mai mulți deputați. Înalta Curte a statuat că anticipatele nu se pot desfășura în ultimele șase luni de mandat ale președintelui în exercițiu.

„Legea fundamentală interzice explicit și în mod absolut dizolvarea Parlamentului în ultimele șase luni de mandat ale președintelui Republicii Moldova și nu prevede excepții de la această interdicție”.

Magistrații au mai specificat că, chiar dacă președintele își dă demisia și se întrunesc toate condițiile de dizolvare a Parlamentului, este interzisă desfășurarea alegerilor parlamentare și prezidențiale în aceeași zi. În același timp, oricare tip de alegeri, cu excepția celor prezidențiale și parlamentare, pot avea loc în aceeași zi.

Sesizările Curții au fost depuse în luna mai de către cei de la PSRM, apoi – de către cei de la PAS. Așadar, situația devine și mai complicată în Parlament, în condițiile în care nu există o majoritate parlamentară, după plecarea mai multor deputați din PD către Pro Moldova și Partidul Șor, iar acum, oficial, nici alianța de guvernare nu deține majoritatea în Parlament, dar nici opoziția.

Comments (0)
Add Comment