Decretul prezidențial prin care Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general rămâne în vigoare. Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților comuniști care au solicitat examinarea constituționalității decretului semnat de președinta Maia Sandu, în septembrie 2023. Potrivit instituției, decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
Autorii au sesizat și faptul că Alexandr Stoianoglo a fost demis în baza unui regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor și nu unul reglementat prin lege. Prin urmare, pe 11 iulie, Curtea a reiterat că autorii sesizării nu au demonstrat existența unor ingerințe în drepturile fundamentale. Deciziamva intra în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Amintim că fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie 2021 și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa, au avut loc percheziții. Acesta a fost învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. În septembrie 2023, printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova, acesta a fost eliberat din funcție. În februarie curent, fostul procuror a fost achitat în primă instanță.