Deputat PAS, despre majorarea pensiei minime: „Toate plățile vor fi făcute începând cu ziua de vineri”

În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputații au adoptat, în lectura a doua, proiectul de modificare a Legii privind sistemul public de pensii.

DOCUMENTUL prevede că la determinarea venitului mediu lunar asigurat pentru perioada necontributivă de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani  sau a unei persoane cu dizabilitate severă de către unul din părinți, de către tutore sau curator să se ia în considerare salariul mediu lunar pe țară, la data determinării pensiei.

Totodată, proiectul prevede dreptul  la reexaminarea pensiei persoanelor care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie de dizabilitate, conform unei eșalonări în funcție de stagiul de cotizare realizat după stabilirea pensiei de dizabilitate.

De asemenea, prin modificarea sistemului public de pensii se propune acordarea unui supliment de solidaritate beneficiarilor de pensii, a căror pensie calculată este mai mică decât cuantumul pensiei minime.

Conform estimărilor realizate, cheltuielile necesare pentru acordarea suplimentului de solidaritate, pentru anul 2021,  constituie 512 712,1 mii lei.

Deputatul PAS Dan Perciun a asigurat că toate plățile vor fi făcute începând cu ziua de vineri.

În R. Moldova, pensia minimă era puțin peste 1.100 de lei. Pensia a crescut diferit pentru diverse categorii de persoane. Prin urmare, pentru persoanele care au un stagiu deplin de cotizare, pensia va crește cu 366 de lei. Cei care nu au lucrat și nu au achitat impozite cu stagiu complet vor primi cu 399 de lei mai mult.

Comments (0)
Add Comment