Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit ședința Parlamentului

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit ședința Parlamentului, după ce mai multe proiecte de lege au fost respinse în plen. Anunțul a fost făcut de președintele fracțiunii BCS, Zinaida Greceanîi.

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a cerut audierea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu pe subiectul prețului de import a gazului, care va fi aplicat din 1 octombrie. Majoritatea deputaților, care aparține PAS, n-a susținut propunerea.

Alocația de 16 000 de lei pentru personalul medical va fi acordată doar celor care sunt vaccinați, a anunțat deputatul PAS, Dan Perciun. Această inițiativă, care aparține ministerului Sănătății, a fost criticată de deputații din opoziție.

Deputații PAS au refuzat includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi a Parlamentului proiectul de lege privind majorarea cu 40% a salariilor personalului medical, care urmează să fie votat în lectura a doua. Propunerea de a fi inclus în ordinea de zi a fost făcută de deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco.

Comments (0)
Add Comment