Guvernul de la Chișinău a decis. Din întâi aprilie curent, pensiile și alocațiile sociale vor fi indexate cu 15%, conform unui proiect aprobat de Executiv, în ședința de astăzi. Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va constitui 2.620 de lei, cu 342 de lei mai mult decât în 2022.
Concomitent, va fi majorată și valoarea pensiei minime de dizabilitate, care va constitui 1.965 de lei pentru persoanele cu dizabilități severe, 1.834 de lei pentru cele cu dizabilități accentuate și 1.310 lei pentru cele cu dizabilități medii.
Tot din întâi aprilie, cu 15% va fi majorat și venitul lunar minim garantat, utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului.
Prin aceste indexări, statul încearcă să asigure bătrânii și păturile vulnerabile, a declarat prim-ministrul, Dorin Recean.
„Reieșind din mijloacele financiare care sunt disponibile și acest stat face tot posibilul ca să asigure păturile vulnerabile, să crească pensiile, să asigurăm și să protejăm cetățenii de impactul facturilor”, a menționat Dorin Recean.
Precizăm că, pensia ar fi urmat să fie indexată conform ratei inflației, adică în jur de 30%, dar, după cum a recunoscut însuți Dorin Recean, Executivul nu are suficienți bani pentru asta, de aceea indexarea va fi de două ori mai mică decât prevede legea.