Directorul CNA, Ruslan Flocea, a fost revocat din funcție de Parlament

Directorul CNA, Ruslan Flocea, a fost revocat din funcție, în urma unui vot de neîncredere acordat de Parlament, ca urmare a raportului prezentat pentru perioada 2019-2020.

Directorul CNA, Ruslan Flocea, spunea dimineața că nu se va prezenta la audierile din Parlament, acolo unde va fi dezbătut raportul cu privire la activitatea sa.

Nu voi da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare. Timp de două luni, am participat cu echipa la audierile din comisia parlamentară, am prezentat absolut toată informația solicitată, în termenii indicați, cu răspunsuri concrete la întrebările formulate de deputați. Am oferit explicații, acolo unde au fost necesare unele precizări. Cu regret, Raportul, publicat astăzi pe site-ul parlamentului, este expresia unei distorsionări intenționate a realității, o manipulare crasă a cifrelor și o lipsă totală de întelegere a proceselor. De la bun început, am observat superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul, manifestat pe toată perioada audierilor. De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit”.

Ruslan Flocea, până să ajungă director al CNA, a deţinut funcţia de secretar general al Aparatului ex-preşedintelui Igor Dodon. Flocea a fost numit în funcția de director al Centrului Național Anticorupție pentru un termen de cinci ani, în iulie, 2019. Pentru numirea lui Flocea și-au dat votul 72 de deputați din Legislativ, printre care şi deputaţii PAS, care se regăsesc în actuala majoritate parlamentară.

Comments (0)
Add Comment