Cetățenii care beneficiază de compensații la energie electrică și gaze naturale vor primi ajutor suplimentar pentru plata facturilor, în cazul majorării gradului de vulnerabilitate energetică. Compensațiile suplimentare vor fi achitate retroactiv, de la data înregistrării cererii pe portalul guvernamental compensatii.gov.md. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit Dispoziției CSE, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va transfera în avans 50 milioane lei, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, către SA „CET-Nord”. Mijloacele financiare vor fi utilizate în scopul achitării compensațiilor acordate consumatorilor vulnerabili, pentru perioada ianuarie – februarie 2023. SA „CET-Nord” va raporta lunar mărimea compensațiilor acordate și va restitui soldul rămas, în cazul în care suma avansului va depăși valoarea totală a compensațiilor acordate.
O altă decizie a CSE vizează acoperirea costurilor legate de funcționarea centrelor de plasament temporar pentru refugiați. În acest scop, Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de intervenție a Guvernului mijloace financiare în sumă de 2159,4 mii lei către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Membrii CSE au decis să înăsprească unele prevederi privind eliberarea vizelor. Astfel, a fost suspendată, pe perioada stării de urgență, emiterea vizelor electronice de tranzit, identificate prin simbolurile A și B, pentru o serie de state. Cererile de acordare a vizei de tip B și C vor fi depuse la misiunile diplomatice și consulare de către solicitant, exclusiv în baza interviului personal.