DOC/ Maia Sandu ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 2,5 milioane de lei. Dodon: „Actuala conducere a Procuraturii Generale apără Legea sau apără Președinția?”

La data de 1 septembrie curent, ex-Președintele țării, Igor Dodon, a remis în adresa șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, o sesizare privind săvârşirea de către Preşedintele Republicii Maia Sandu a unei infracţiuni. Mai exact, Dodon menționează că neglijând cu atribuțiile sale funcționale și prevederile legale în privința nenumirii judecătorilor în funcție, în dorința de a intimida și subordona judecătorii, Maia Sandu, prin acțiunile sale, ar fi cauzat un prejudiciu patrimonial bugetului de stat în valoare de 2,5 milioane de lei, „precum și un prejudiciu imens drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de justiţiabili”.

În acest sens, Dodon se întreabă dacă actuala conducere a Procuraturii Generale apără Legea sau apără Președinția, odată ce recent a fost informat că sesizarea dată a fost expediată conform competenței la Procuratura Generală, iar ulterior ar fi primit o ordonanță prin care s-a refuzat primirea și examinarea acestei sesizări.

„După modul expunerii și redării textului am recunoscut stilul caracteristic notelor informative care se scriu în Președinție. În cei patru ani de mandat am citit destule note de acest gen, deci nu voi greși dacă voi afirma că acest document a fost ticluit în clădirea prezidențială. Pentru moment nu vom contesta așa-zisa ordonanță la judecătorul de instrucție pentru a nu expune judecătorii la noi presiuni din partea politicului, dar și pentru a nu legaliza această „inepție juridică”, a scris Igor Dodon.

Totodată, el a ținut să asigure că asupra presupusei infracțiuni și asupra sesizării date se va reveni după expirarea mandatului de Președinte al Maiei Sandu, „atunci când protecția imunității funcției nu se va răsfrânge asupra dumneaei, iar procurorii vor înțelege să își facă datoria față de lege, nu față de guvernare”.

„Vă las aici și ordonanța cu pricina, concluziile vă aparțin! În luna septembrie, prejudiciul cauzat de Maia Sandu a mai crescut cu jumătate de milion de lei!”, a conchis Dodon.

Igor DodonMaia SanduProcuratura AnticorupțieVeronica Dragalin
Comments (0)
Add Comment