Doctor în drept: Modificările propuse Codului Penal privind sancțiunile pentru ultragiere, vor fi o bâtă a PAS

Proiectul de lege al deputaților PAS privind activitatea MAI, în care sunt prevăzute sancțiuni mai dure pentru ultragiere, a fost calificat de către doctorul habilitat în drept, Teodor Cârnaț, drept un semnal antidemocratic. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii Morari.live ce a fost difuzată joi la ora 21:00 la postul de televiziune N4.

„S-ar putea ca autoritățile publice să califice acțiunile celor care protestează față de guvernare ca o ultragiere. A insinua că a avut loc o nesupunere, sau o manifestare de violență, fie că a a fost un limbaj licențios la adresa guvernării, ulterior s-ar putea ca față de aceste persoane să fie intentate dosare penale.”, a declarat profesorul universitar și doctorul habilitat în drept, Teodor Cârnaț.

Constituționalistul a atras atenția că legea respectivă din Republica Moldova este chiar cu mult mai avansată decât legile similare din multe state occidentale și nu ar trebui să fie supusă modificărilor. Asta doar dacă prin modificare nu se urmărește utilizare ei pe post de bâtă a guvernării. Cârnaț a amintit că inițiatorul legii este președinta Maia Sandu.

„Prin această lege uităm noi de democrație și de instrumentele democratice de a face presiune asupra guvernării. Fiindcă orice protest, orice flash mob, orice grevă s-ar putea ulterior să fie calificată ca o ultragiere la adresa persoanei cu demnitate publică sau persoanei care trebuie să asigure ordinea publică. Dacă acest articol va fi votat de Parlament, atunci va fi o bâtă a celor care vor dori pe viitor pe cale democratică să schimbe guvernarea. Când se va vedea că un partid politic vrea să aducă în piață protestatari, să aducă persoane care nu sunt de acord cu guvernarea, neapărat se vor găsi scenarii, prin care vor organiza scenarii precum că a avut loc o ultragiere, respectiv dosar penal… Ulterior Litvinenco va fi împuternicit ca să se adrese la Curtea Constituțională, ca acel partid care nu a asigurat ordinea publică, care a permis ultragierea, să fie declarat în afara legii.”, a explicat Teodor Cârnaț.

Doctorul habilitat în drept a mai punctat că dacă o astfel de lege exista în 2016, când erau organizat protestele masive împotriva guvernării lui Plahotniuc, în special episodul când protestatarii au intrat în Parlament, atunci toți acei participanți ar fi fost condamnați la închisoare de până la 8 ani.

„Așa a început și regimul lui Putin, prin modificarea acestei legi. Poporul Republicii Moldova nu trebuie s[ permită guvernării actuale ca prin modificări de lege să-și asigure o conducere a țării pașnică și liniștită. Asta se numește fentarea statului de drept, pentru că se folosește legea pentru ați asigura guvernarea.”, a adăugat Cârnaț.

Conform autorilor proiectului de lege, prin modificările Codului Penal propuse, sunt vizați și cei care plătesc pentru acțiuni de destabilizare în masa și ultragiere care trebuie să răspundă conform faptei comise, dar și cei care primesc bani pentru asemenea situație.

Codul penalMorari.liveTeodor Cârnaț
Comments (0)
Add Comment