Dodon, depsre eșecul învestirii guvernului Grosu: „E doar vina Maiei Sandu”

Liderul socialiștilor Igor Dodon susține că Guvernul Grosu a eșuat să fie învestit în Parlament din cauza „aroganței” de care dă dovadă Maia Sandu și că el consideră că nu există motive pentru declanșarea alegerilor anticipate, scrie Cotidianul.md.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Dodon a menționat că „astăzi, în Parlamentul Republicii Moldova, am fost martorii unui nou epizod din cei 30 de ani de Independență (al doilea în acest an), când candidatul la funcția de prim-ministru primește zero voturi, la fel ca și candidatul „zero voturi” Gavriliță, cu aproximativ o lună în urmă (ambii susținători fideli, dar și lideri de partid în partidul președintelui Maia Sandu)”.

„Deputații nici n-au dorit să asculte programul guvernului Grosu și au boicotat ședința parlamentului!
Toate acestea se întâmplă din vina președintelui Maia Sandu care, din cauza aroganței sale, nu dorește să negocieze și să identifice o soluție pentru a depăși criza politică și cea constituțională”, a menționat Dodon.

El a mai spus că, în continuare, „Maia Sandu va lupta pentru dizolvarea parlamentului, pentru a-și satisface propriile ambiții și fantezii politice, împingând țara în euforia electorală, cu mii de noi cazuri de contaminare și sute de decese săptămânal”.

„Din câte ne dăm seama, Maia Sandu intenționează să ceară Curții Constituționale dreptul la dizolvarea parlamentului – și aceasta, în pofida normelor constituționale și recomandărilor Comisiei de la Veneția, care prevăd că un parlament în care există o majoritate dispusă să voteze pentru numirea unui nou guvern, nu poate fi dizolvat.

Noi vom insista pe poziția noastră principială: acum trebuie să numim un guvern funcțional, să stopăm criza, să achiziționăm vaccinuri – și doar după aceasta, vom putea vorbi despre alegeri. Eu sunt sigur că majoritatea populației va fi de acord cu noi”, a mai menționat Dodon.

Comments (0)
Add Comment