Majoritatea judecătorilor Curții Constituționale (trei din cinci) astăzi, prin decizia lor, au uzurpat Curtea Supremă a Moldovei în interesele politice ale președintelui țării, încălcând astfel grav normele constituționale, propriile decizii luate în în ultimii ani, recomandările Consiliului Europei și ale Comisiei de la Veneția, scrie Igor Dodon, liderul PSRM.
„Decizia de astăzi este comparabilă cu deciziile Curții Constituționale din iunie 2019, când Plahotniuc a încercat să folosească Curtea Constituțională de buzunar pentru a dizolva parlamentul și a convoca alegeri parlamentare anticipate, în speranța de a obține mai multe mandate pentru partidul său. Aceste încercări au fost recunoscute în 2019 de majoritatea parlamentară și de comunitatea internațională ca uzurpare a puterii, au fost ulterior declarate ilegale, iar membrii Curții Constituționale au primit un vot de neîncredere și au demisionat.
Sunt sigur că am asistat cu toții la încercările de uzurpare a puterii de către Maia Sandu, folosind trei judecători ai Curții Constituționale în stilul unui oligarh fugar.
Răspunsul la aceste încercări poate fi același ca în 2019: nerecunoașterea deciziei Curții Constituționale, un vot de neîncredere în trei membri ai Curții Constituționale care solicită demisia lor, un apel către partenerii internaționali pentru a interveni și a opri aceste încercări de o lovitură de stat constituțională pentru a restabili statul de drept în Republica Moldova”.