Dodon, despre Durleșteanu: „Este o propunere serioasă de premier”

Și totuși alegerile anticipate parlamentare nu sunt o soluție pentru toți. Astfel, chiar în timp ce Natalia Gavrilița își prezenta în plenul Parlamentului echipa și programul guvernamental al Executivului ce se dorea, de către unii, să nu fie susținut de către deputați, Partidul Socialiștilor a înaintat-o pe Mariana Durleșteanu drept candidat la funcția de premier.

Anunțul în acest sens a fost făcut de către Igor Dodon, care mai întâi a declarat că colegii lui din Legislativ nu vor vota Guvernul Gavrilița.

„Nu votăm Guvernul fake. Nu putem să ne dăm votul pentru un Guvern format din persoane puse la o întâmplare pe o listă. Ar fi un gest incorrect față de cetățeni și față de țară. Ca urmare, luând act de situația critică spre care țare este impinsă de Maia Sandu și partidul său de iresponsabili am luat decizia de a veni cu o propunere serioasă de premier pe care o vom înainta chiar astăzi președintelui”.

În context, Dodon a mai declarat că mandatul Guvernului pe care îl propune PSRM va avea „un mandat de tranziție”.

„Lansăm inițiativa de a forma majoritate parlamentară de cel puțin de 51 de deputați care va activa doar pe perioada acestui mandat de traziție pentru susținerea unui candidat profesionist responsabil și apolitic la funcția de prim-ministru”.

Iar un feedback pozitiv la lansarea acestei inițiative a apărut la scurt timp, respectiv, pe lângă aleșii poporului socialiști, și cei din fracțiunile Partidului Șor și ai grupului Pentru Moldova au anunțat că sunt gata să semneze în favorea noului candidat desemnat la funcția de prim-ministru al Moldovei.

Mariana Durleșteanu este economistă de profesie, a fost ministru la Finanțelor și Ambasadoare a țării noastre în Marea Britanie.

Comments (0)
Add Comment