Dodon: „Veşnică glorie soldatului sovietic învingător”

Astăzi se împlinesc 77 de ani de la „eliberarea Chișinăului de cotropitorii fasciști”în cadrul operațiunii victorioase Iaşi-Chișinău a trupelor sovietice împotriva Germaniei naziste. A fost învins un dispozitiv numeros al armatei germane care acoperea direcția balcanică, iar România – aliatul Germaniei naziste, a fost scoasă din război, scrie Igor Dodon pe rețelele sociale.

„Sunt convins că cele două date semnificative legate de aceste file glorioase – Ziua Victoriei din 9 Mai și Ziua Eliberării Chișinăului de invadatorii naziști din 24 august – trebuie sărbătorite în țara noastră la nivel de stat. Consider absolut inacceptabilă falsificarea istoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei, devalorizarea faptei eroice a soldaților Armatei eliberatoare, egalarea veteranilor Armatei Roșii cu soldații armatei generalului Antonescu.

Poporul multinațional al Moldovei va păstra mereu memoria despre eroismul taților, bunicilor și străbunicilor noștri, care cu prețul propriei vieți au adus pacea pe pământul nostru. Îi felicit din suflet pe veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pe copiii, nepoții și strănepoții lor”, a scris Igor Dodon.

Comments (0)
Add Comment