Doi cetățeni ai Federației Ruse de origine cecenă, sunt documentați pentru fals în acte. Pe parcursul zilei de miercuri, 7 septembrie, străinii s-au prezentat printre pasagerii cursei „Istanbul-Chișinău”.
După identificarea persoanelor, polițiștii de frontieră au dispus controlul de nivelul II, ceea ce presupune cercetări suplimentare. Ca urmare, cei doi bărbați de 23 și 24 de ani au prezentat printre documentele deținute și permise de ședere, car ar fi eliberate de autoritățile Marii Britanie.
Din verificările primare a fost constatat că ambele documente sunt falsificate.
În fapt, permisele au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză, iar pe numele persoanelor consemnat retur în țara de pornire.