Doi polițiști, trimiși pe banca acuzațiilor pentru tratament inuman: Au lovit victima cu pumnii în regiunea capului

Procuratura raionului Criuleni, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală în privința a doi polițiști, învinuiți de tratament inuman și degradant.
S-a stabilit că, la data de 15 august 2022, aproximativ la ora 15:00, primul învinuit, aflându-se la postul de poliție, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, împreună și prin înțelegere prealabilă cu al doilea învinuit, sub pretextul că victima ar fi comis mai multe fapte ilegale, acţionând intenţionat și urmărind scopul de a-l pedepsi prin constrângere, manifestând atitudine dispreţuitoare, de subestimare şi diminuare a demnităţii umane a acestuia, ilegal au utilizat violenţa fizică și psihică, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii în regiunea capului, acţiuni care în ansamblu reprezintă tratament inuman şi degradant.
Învinuiții riscă o pedeapsă maximă de până la 8 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen maxim de 10 ani.
Criuleni
Comments (0)
Add Comment