Dorin Recean: în următorii doi ani, țara asta trebuie să devină un șantier

Dorin Recean, astăzi 19 iulie, la începutul ședinței de Guvern a vorbit despre principalele obiective în activitatea Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Le spunem bun venit noilor membri ai Guvernului. Obiectivele noastre sunt foarte clare. Dan Perciun, la ministerul Educației trebuie să avem în vedere creșterea eficienței reformei universitare. Este important ca universitățile să colaboreze mai mult cu industria, cu întreprinderile, să valorifice fondurile de cercetare și dezvoltare. La fel este important să alocăm mai multe investiții în calitatea educatiei în școli, mai multe investiții în pregătirea învățătorilor și foarte important învățământul dual”, a spus Dorin Recean.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării, Andrei Spânu, umează să continuie în primul rând implemnetarea programului Satul European„Două lucruri sunt foarte importante: Satul European, să eficientizăm implementarea proiectelor. Guvernul a negociat finanțări de 500 de milioane de euro, țara aceasta în următorii doi ani trebuie să fie șantier”, a spus Recean.

La MAI, premierul a accentuat că este extrem de important să fie optimizat timpul de intervenție a angajaților în orice colț al țării. „Să avem un maxim de 15 minute la orice tip de intervenție”, a mai spus Dorin Recean.

Comments (0)
Add Comment