Prima şedinţă de judecată în care ex-preşedintele Igor Dodon va apărea în calitate de inculpat în dosarul denumit generic ,,Energocom”, a fost programată pentru data de 26 septembrie, ora 16.00. Dosarul a fost repartizat aleatoriu magistratei Angela Catană, potrivit Anticorupție.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, prima şedinţă va fi una „de examinare a cauzei”. Deocamdată nu este clar dacă dosarul va fi examinat de un singur magistrat sau a fost format complet dintrei judecători.
În cadrul dosarului penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.
Precizăm că, învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului.
Igor Dodon a respins acuzaţiile de implicare în dosarul Energocom. Fostul preşedinte se află în arest la domiciliu, fiind învinuit într-un alt dosar intentat pe patru capete de acuzare, inclusiv pentru îmbogăţire ilicită şi trădare de patrie.