Dragu: În următoarele opt trimestre, inflația va rămâne în jurul țintei de cinci la sută

În următoarele opt trimestre, inflația va rămâne în jurul a 5 la sută, plus-minus 1,5 puncte procentuale, dar desigur, sunt riscuri. Declarația a fost făcută de Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul unui podcast. Ea a precizat că principalele riscuri sunt cele externe, care afectează direct economia țării noastre.

ANCA DRAGU, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei: „Sunt riscuri externe care țin de geopolitică, de conflictele militare, războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, precum și de aspecte ce țin direct de economie, de cum merge economia în țările principale, în statele care sunt pentru noi principalii parteneri comerciali.”

Anca Dragu menționat că, dacă acolo creșterea economică este una foarte scăzută, spre zero sau chiar zona negativă, este clar că exporturile Moldovei către acele țări sunt afectate. Țara depinde foarte mult de prețurile internaționale la gaze, de producția agricolă.

ANCA DRAGU, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei: „Am văzut un impact negativ asupra prețurilor, asupra inflației ca urmare a secetei. Prețurile la produsele agroalimentare au crescut și ne-au afectat pe toți. Sperăm că anul 2025 să nu mai aducă șocuri și semne de întrebare în ceea ce privește producția agricolă. Sunt mulți factori pe care îi monitorizăm. În următorii doi ani, inflația rămâne acolo unde noi considerăm că este un nivel de siguranță pentru economia Moldovei.”

Potrivit guvernatoarei BNM, oamenii trebuie să cunoască despre inflație, pentru că aceasta îi afectează zi de zi. Dacă inflația este mare, adică dacă prețurile cresc accelerat în fiecare lună cu 10-20%, înseamnă că puterea de cumpărare, standardele de viață, posibilitatea de a cumpăra regresează foarte mult.

ANCA DRAGU, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei: „Avem aceiași bani, dar fiecare lucru pe care îl cumpărăm costă mai mult. De asemenea, dacă inflația este la un nivel prea scăzut, atunci afectează, în special, companiile, – ele nu mai pot vinde.”

Anterior, în cadrul celui de-al patrulea raport asupra inflației din 2024, guvernatorul BNM, Anca Dragu, a declarat că în premieră, după opt ani, rata anuală a inflației s-a menținut și continuă să rămână în interiorul intervalului de variație de plus, minus 1,5 puncte procentuale față de ținta de cinci la sută.

 

Anca DraguBanca Națională a MoldoveiInflație
Comments (0)
Add Comment