După o pauză de șase luni, Grecia își redeschide cafenelele și restaurantele

După o pauză de şase luni în care au rămas închise, cafenelele şi restaurantele din toată Grecia şi-au redeschis terasele, într-o zi marcată de temperaturi specifice sezonului estival.

În piaţa Kolonaki, situată într-un cartier luxos din Atena, terasele s-au umplut treptat cu clienţi, o zi de sărbătoare în Grecia, după Paştele ortodox sărbătorit duminică.

Redeschiderea teraselor a avut loc cu respectarea unor măsuri stricte: angajaţii vor trebui să facă autoteste COVID-19 o dată pe săptămână şi să poarte măşti sanitare. Cel mult şase persoane sunt autorizate la fiecare masă, iar închiderea teraselor este prevăzută la ora locală 23:00, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aflată încă în vigoare la nivel naţional.

Grecia intenţionează să cheltuiască 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei de COVID-19, după cele 24 de miliarde de euro cheltuite în acelaşi scop, în 2020.

Comments (0)
Add Comment