Energia electrică s-ar putea scumpi din nou. Moldelectrica cere majorarea tarifului

Energia electrică s-ar putea scumpi din nou. Și asta după ce Moldelctrica a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aprobarea unui tarif mai mare cu 82,2%, potrivit solicitării depusă la agenție.

Mai exact, Moldelectrica a solicitat ca noul tarif pentru serviciul de transport al energiei să fie de 26,43 bani pentru un kWh, ceea ce este cu circa 82% mai mult decât actualul tarif de 14,50 bani pentru un kWh, în vigoare încă din anul 2015.

Conform Moldelectrica, necesitatea ajustării tarifului este argumentată printr-o serie de factori, precum rata inflaţiei, cursul de schimb al leului faţă de dolar, dar mai ales de creşterea volumul de consum tehnologic de energie electrică până la 3,5% din volumul transportat (164,3 milioane kWh), în timp ce în 2021 a fost de 2,56% (116,3 milioane kWh).

Deocamdată, nu este clar dacă această majorare de tarife va necesita şi o ajustare a preţului reglementat al energiei pentru consumatorii finali.

În prezent, tariful energiei electrice pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy este de 4,62 lei kW/h, iar pentru cei de deserviți de FEE Nord – 4,65 lei kW/h.

Amintim că, tariful la energia electrică s-a redus ultima dată la începutul lunii decembrie după ce Moldova a renunțat la energia electrică cumpărată din România care se cifra la 231 euro MW/h, iar tariful pentru consumatorii casnici a ajuns la aproape 6 lei KW/h.

ANREEnergie electricăMoldelectrica
Comments (0)
Add Comment