Energocom: Facturile la gaz din februarie vor fi calculate la două tarife diferite

Consumatorii din Republica Moldova vor primi, la începutul lunii martie, primele facturi la gaz calculate conform noului tarif reglementat, intrat în vigoare pe 4 februarie. Potrivit companiei Energocom, facturile pentru luna februarie vor include însă două tarife diferite, în funcție de perioada de consum.

Astfel, pentru majoritatea consumatorilor casnici racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune, prețul reglementat aplicabil este de 14 lei și 42 de bani pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Totuși, primele trei zile ale lunii februarie vor fi facturate conform tarifului vechi, de 16 lei și 74 de bani pentru un metru cub, cu TVA inclus.

Astfel, în facturi vor fi incluse două cantităţi disticte, facturate la tarife diferite. Pentru împărţirea corectă a consumului între cele două perioade tarifare, Energocom a solicitat tuturor operatorilor sistemelor de distribuție să efectueze citirea indicilor contoarelor în zonele pe care le administrează și să transmită operativ datele către furnizor. Valorile livrate de operatorii de distribuție vor fi utilizate în procesul de calcul și facturare.”, menționează Energocom.

În același timp, reprezentanții Energocom precizează că în cazul în care citirile nu sunt disponibile, consumul pentru fiecare perioadă poate fi estimat în baza consumului mediu zilnic stabilit de operatorul sistemului de distribuție.

În acest context, consumatorii sunt îndemnați să verifice periodic indicii de pe contor și să-i compare cu datele indicate în factură, de asemenea să permită accesul distribuitorului pentru citirea directă a contoarelor sau, dacă este necesar, să solicite efectuarea citirii.

Comments (0)
Add Comment