Ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc anunță crearea partidului politic – Mișcarea „Respect Moldova”

Ex-deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Eugeniu Nichiforciuc, a anunțat despre crearea unui nou partid politic – Mișcarea „Respect Moldova”. Apariția acestei formațiuni, potrivit acestuia, ar fi „o necesitate dictată de situația concretă în care ne-am pomenit”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu a fostului democrat pentru Noi.md.

„Din start o precizare importantă – nu e vorba doar de mine, ci de un grup de persoane, care, analizând situaţia concretă de moment, dar şi din ultimii ani, a constatat că se resimte puternic lipsa unei formaţiuni care şi-ar baza acțiunile pe respectul față de R. Moldova, față de cetățeni și față de lucrul bine făcut. Nu vreau să critic pe nimeni, dar astăzi marea majoritate a celor ce fac politică în R. Moldova nu ne conving de faptul că ar respecta țara, cetățenii și cel mai important că pot face, pot repara, construi, dezvolta”, a declarat Nichiforciuc.

El a precizat că din mișcare vor face parte „patrioți ai Republicii Moldova, oameni care au deja o anumită experiență politică – primari, consilieri, lideri locali”.

Totodată, fostul deputat a precizat că, își propune ca formațiunea să fie cu actele în regulă cât de curând.

„În toamnă vom începe construcția unei noi Moldove – Moldova oamenilor normali, care se respectă pe sine şi pe cei din jur. De-a lungul anilor, am avut la guvernare şi agrarieni, şi comunişti, şi verzi, şi socialişti, şi oameni răi, şi oameni buni etc. Toţi au un demonstrat ce pot. Acum vine timpul oamenilor normali”, a conchis Eugeniu Nichiforciuc.

În iulie 2022, Eugen Nichiforciuc a fost pus sub învinuire pentru acte de corupție. Procurorii au constatat că în vara anului 2016, în timp ce se afla în incinta sălii de ședință a Parlamentului Republicii Moldova, personal din numele Partidului Democrat a promis unei deputate 350 de mii de euro pentru ca aceasta să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor.

Eugeniu NichiforciucMișcarea „Respect Moldova”PDM
Comments (0)
Add Comment