Fără precipitații, însă cu temperaturi negative. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână

Anul 2022 continuă cu vreme caldă pentru jumătatea anotimpului rece, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, în următoarele zile, maximele vor urca și până la +6 grade.  

Totodată, conform datelor actualizate ale sinopticienilor, marți, cerul va fi parțial senin, iar precipitațiile de scurtă durată vor dispărea. Cu toate acestea, atât dimineața, cât și seara, în zonele joase sau cele înalte, se va forma ceață. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.

Ce ține de valorile termice resimțite, mâine, la Nord, aceastea vor urca până la +2 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +3 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +4 grade.

Noaptea, minima va oscila între -6 și -1 grad Celsius.

Conform Serviciului Hidrometeorologic, în următoarele zile vom simți că suntem în plină iarnă doar noaptea, când minima ar urma să coboare până la -12 grade. Ziua, în schimb, maxime negative sunt anunțate doar pentru miercuri și joi. Cerul va rămâne parțial senin, vântul va bate moderat, în timp ce ceața ne va da și-n continuare bătăi de cap seara, dar mai ales dimineața.

Comments (0)
Add Comment