Fermierii afectați de secetă și inundații au ieșit la proteste. Aceștia sunt nemulțumitiți de măsurile întârziate ale autorităților pentru depășirea crizei

Fermierii afectați de secetă și inundații au ieșit la proteste cu tehnică agricolă pe trasee din mai multe raioane ale Republicii Moldova, de la sud până în nordul țării, nemulțumiți de ceea ce numesc măsuri parțiale, discriminatorii și întârziate ale autorităților pentru depășirea crizei din agricultură.

Principala revendicare a protestatarilor este către președinta Maia Sandu, căreia îi solicită să întoarcă în Parlament legea ce suspendă obligațiile de plată ale fermierilor față de creditori pe un termen de șase luni. Potrivit asociației „Forța Fermierilor”, numai circa 20% din agricultori ar putea beneficia de prevederile legii.

Liderii asociației afirmă că agricultorii au solicitat Parlamentului să adopte măsuri similare celor din România sau alte țări UE care au extins vacanțele fiscale până în octombrie 2025, însă propunerile lor au fost ignorate.

„Motivul acestui protest este că, începând cu anul 2022, în urma condițiilor naturale nefavorabile și factorilor de reavoință și guvernare rea, fermierii au ajuns în colaps financiar. În momentul de față, suntem în pragul falimentului, îndeosebi în zona de sud. Fermierii au solicitat, începând cu anul 2023, 2024, de nenumărate ori, chiar și-n adresările pe numele Președinției și Parlamentului, Guvernului, instituirea unui mecanism de stopare a acestor executări. Mecanismul se numește stare de urgență în agricultură, similar cu ceea ce au vecinii noștri de peste Prut”.

În ajunul protestului, pe 16 septembrie, ministrul moldovean al agriculturii, Vladimir Bolea, s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, căruia i-a spus că resursele interne ale Chișinăului sunt limitate și insuficiente pentru a-i ajuta pe fermieri. Bolea a cerut crearea unui Fond de dezvoltare și solidaritate pentru agricultura din Republica Moldova, în contextul a ceea ce a numit „crizele tot mai frecvente” și „schimbările climatice” cu care se confruntă fermierii moldoveni.

Începând cu primăvara anului 2023, fermierii moldoveni afectați de intemperii și de perturbările grave ale pieței de cereale au organizat mai multe proteste față de ceea ce numesc lipsa de sprijin a autorităților, cerând de mai multe ori demisia ministrului Bolea.

FermieriProteste
Comments (0)
Add Comment