Fermierii din toată țara au protestat astăzi în faţa Preşedinţiei. Ei susțin că legea aprobată recent de Parlament nu este funcțională

Fermierii din toată țara au protestat astăzi în faţa Preşedinţiei. Aceștia menționează că legea aprobată de Parlament, care prevede ajutor pentru agricultori timp de jumătate de an, nu este funcțională. În aceste condiții, agricultorii au cerut șefului statului să întoarcă legea înapoi în Legislativ ca, în regim de urgență, documentul să fie modificat după cerințele Asociației „Forța Fermierilor”.

ALEXANDR SLUSARI, fost director executive al Asociației „Forța Fermierilor”: „Această lege nu a luat ca bază varianta română. Din câte cunosc, „Forța Fermierilor” a propus de a lua ca bază varianta română, unde este prelungit moratoriul pentru un an, dar nu șase luni. Până în toamna viitoare, când producătorii agricoli vor avea recoltă. Este vorba despre creditele luate pentru doi ani, adică anul 2022, când s-a început totul, dar nu 2023. De asemenea, fermierii au propus să nu fie discriminări. Mulți fermieri nici nu cad sub incidența acestei legi, deoarece majoritatea nu au 50 de procente de teren cu acte, deoarece la grâu ei au avut o recoltă proastă, iar actele nu le-au făcut, fiindcă până la secetă nu s-a ajuns. Toate aceste propuneri „Forța Fermierilor” le-a transmis, dar nu au fost auziți.”

Potrivit fermierilor, legea a fost votată și promulgată fără a trece prin etapa de consultări cu cei vizați.

ION PLĂMĂDEALĂ, agricultor: „Legea care a fost aprobată săptămâna trecută în Parlament, în două lecturi, vineri, și până astăzi este deja și promulgată. Deci, o lege care nu a fost consultată cu fermierii. Nu au fost audieri publice și chestia asta a trezit foarte multe nemulțumiri în rândurile agricultorilor. Asta este motivul de bază care ne-a adus astăzi aici. Am avut o situație similară în 2020, când tot am pregătit repede un regulament. Au fost alocate 300 de milioane și am pregătit un regulament foarte minuțios, împreună cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Economiei, dar detaliat, pe puncte, care a lucrat foarte bine. A fost implementat. Toți au fost satisfăcuți. A fost făcut la timp, încet și cum se cade. Astăzi s-a făcut lucrul acesta scânteietor și nu înțelegem de ce.”

În acest context, agricultorii solicită ca documentul să fie întors la Parlament și să fie supus unor modificări.

SERGIU STEFANCO, agricultor: „S-a votat legea asta rapid, fără a lua în considerație niciun punct măcar pentru fermieri. Ea nu este funcțională. Noi cerem, în primul rând, această lege să fie întoarsă la Parlament, dar deja este promulgată, ea trebuie modificată. Noi am fost gata  oricând, și la ora 12 noaptea am fost gata să ne așezăm la masă în Parlament și să argumentăm cerințele noastre referitor la această lege. Nu pur și simplu că am cerut, noi să argumentăm. Nu s-au vrut discuții nici la Ministerul Agriculturii. Nu ne-au auzit nici la Parlament și nici la Președinție.”

SERGHEI IVANOV, agricultor: „În linii mari, din 11 bănci comerciale aflate în Republica Moldova doar patru bănci creditează agricultura. Din aceste patru bănci o singură bancă are portofoliu 25 la sută în domeniul agricol, restul este celelalte domenii. Celelalte bănci au sub 15-16 la sută. Practic, băncile au finanțe, dar lor le trebuie dezlegate mâinile ca să ne poată credita și totodată Guvernul să elaboreze legi. De trei ani de zile, protestele noaste, în linii mari, sunt pentru a chema guvernarea la comunicare. Uitați-vă, până acum veneau tractoarele la Chișinău, deja am lăsat tractoarele în teritoriu. În teritoriu nu vine nimeni.”

După ce nu au primit niciun răspuns la revendicările lor de la șeful statului, fermierii protestatari și-au mutat acțiunea peste drum, în fața sediului Parlamentului. Totodată, manifestanții au anunțat că nu vor participa la ședința de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, planificată pe 19 septembrie. Amintim că protestele de marți și miercuri s-au desfășurat pașnic, unde grupuri de fermieri cu tehnica agricolă s-au  adunat pe marginea mai multor drumuri naționale. Ieri, la proteste au ieșit agricultori din raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Taraclia și Găgăuzia, iar astăzi, potrivit organizatorilor, s-au alăturat și fermieri din Drochia, Glodeni și Hâncești.

 

FermieriLegeParlamentPreședințieProteste
Comments (0)
Add Comment