Forța Fermierilor neagă asocierea agricultorilor cu Ilan Șor

Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilorˮ, Alexandru Bădărău, neagă orice asociere sau implicare politică în legătură cu participarea agricultorilor la o ședință, în UTA Găgăuzia, pe problema prejudiciilor suportate de sectorul agricol. Aceasta, după ce în presă s-a scris că politicanul Ilan Șor încearcă să aducă de partea sa fermierii și a organizat un eveniment cu această ocazia pentru agricultori din Găgăuzia. Contactat de IPN,  Alexandru Bădărău a spus că evenimentul a fost organizat pentru a discuta problemele agricultorilor la nivel de țară și la nivel local, agricultorii din Găgăuzia se află „într-o situație catastrofală la fel ca toți agricultorii din zona de sudˮ.

Alexandru Bădărău a comunicat că inițiatori ai acestei ședințe au fost agricultorii, îndeosebi cei din Vulcănești și Taraclia, care i-au invitat la discuții și pe colegii lor din Cahul. Forța Fermierilor, de asemenea, a fost invitată să se alăture discuțiilor. Ulterior, organizarea întrunirii a fost preluată de către Direcția agricolă din UTA Găgăuzia. „Noi nu avem stabilită cu ei nicio comunicare, nu am cunoscut situația reală care este în zonă, agricultorii au fost afectați la fel de mult ca și cei din Cahul și Cantemir și, nefiind comunicate problemele cu care se confruntă, ei nu sunt auziți, măsurile nu se răsfrâng, poate, la fel de mult asupra lorˮ, a spus directorul executiv al asociației „Forța Fermierilorˮ.

Alexandru Bădărău a menționat că asociația încearcă să stabilească relații cu agricultorii din toate regiunile, inclusiv cu cei din zona de sud, din unitatea teritorial-administrativă Găgăuzia, pentru a aduna câți mai mulți membri în cadrul asociației și pentru „a deveni o forță pe care Guvernul să o asculteˮ. Alexandru Bădărău a mai spus că Asociația „Forța Fermierilor” este nonpolitică și se preocupă doar de agricultură. „Acuzațiile că facem jocul cuiva și alte speculații sunt făcute pentru a ne păta imaginea, posibil și a mea personală, și a asociațieiˮ, a declarat Alexandru Bădărău.

„Dorim ca agricultorii din toată țara să înțeleagă ca Asociația „Forța Fermierelorˮ poate fi o structură care pune presiune publică pe Guvern, indiferent de culoarea politică a guvernării, indiferent de acțiunile pe care le faceˮ, a mai spus directorul executiv al asociației. Alexandru Bădărău a adăugat că agricultorii sunt dezamăgiți de ignoranța și atitudinea superficială a structurilor statului „care nu vor să discute măsurile necesare pentru a salva ramura cea mai de bază din economia țăriiˮ.

Fostul deputat și fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a comentat și el acuzațiile din spațiul public. Potrivit lui Slusari, în situația actuală politico-electorală agricultorii trebuie să fie mai atenți când participă la unele întâlniri, dar este nedrept să fie etichetați. „După mine, este foarte urât imediat să încercați să veniți cu etichetări în adresa celor care nu și-au schimbat viziunile referitor la politicile agricole din 2020, spre deosebire de cei care acum sunt la guvernare. Este foarte trist că actuală guvernare proeuropeană a pierdut acești fermieri ca susținători, dar asta vorbește de calitatea guvernăriiˮ, a menționat Alexandr Slusari într-un mesaj public.

Potrivit unui articol publicat de portalul deschide.md, condamnatul fugar Ilan Șor încearcă să aducă de partea sa fermierii, promițându-le că va deschide pentru ei piața rusă și cu această ocazie în Găgăuzia a fost organizat un eveniment, denumit generic: „Situația din sectorul agriculturii, provocată de secetă”, la care au participat aproximativ 60 de persoane.

Comments (0)
Add Comment