Fostul președinte al României în două mandate, Ion Iliescu, împlinește 91 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, împlinește 91 de ani. Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie, 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori. În aprilie 2019, a fost operat la inimă. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris, în 2007.

Din decembrie 1989, Ion Iliescu a condus Frontul Salvării Naționale, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român până la alegerile din mai, 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate de preşedinte, între 1992-1996 şi 2000-2004.

Comments (0)
Add Comment