În noaptea de 28 septembrie, în jurul orei 23:00, Inspectoratului de Poliție Ocnița a fost sesizat despre producerea unui accident rutier în localitatea Sauca, raionul Ocnița. La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că, un bărbat de 40 de ani a fost tamponat, iar în urma traumelor primite acesta a decedat la fața locului.
Conducătorul automobilului implicat în accidentul rutier a părăsit locul faptei.
În urma măsurilor de investigație întreprinse, polițiștii au identificat și localizat șoferul, un tânăr de 20 de ani, dar și automobilul de marca „Ford Focus”.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie al IP Ocnița.
Dacă va fi găsit vinovat tânărul riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privare de a conduce mijlocul de transport până la 4 ani.