Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, efectuează o vizită de lucru în Qatar. În capitala țării din Orientul Mijlociu – Doha, edilul a avut o întrevedere cu reprezentanții Primăriei capitalei.
Potrivit lui, discuțiile cu autoritățile din Doha s-au axat pe colaborarea pe care ar putea avea părțile în mai multe domenii între primării.
„M-aș bucura dacă am face un schimb de experiență și am prelua cele mai bune practici și, de ce nu, să realizăm unele proiecte comune”, a relatat Ion Ceban.
De asemenea, acesta a ținut să accentueze că statul Qatar este în plină pregătire de Campionatul Mondial la Fotbal și sunt aplicate unele viziuni și tehnologii moderne, care ar putea fi ușor preluate și la Chișinău.
„Am vorbit și despre Forumul Economic pe care Primăria Chișinău îl va organiza în data de 30 septembrie – 1 octombrie și despre pregătirea celor 60 de profiluri investiționale”, a punctat edilul.