În această dimineața, la terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional Chișinău, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în comun cu responsabilii Aeroportului au demarat un exercițiu tactic. Scopul aplicațiilor ține de exersarea cooperării și coordonării mecanismului de intervenție în situații excepționale, dar și testarea planului de intervenție în situații de urgență.
Potrivit IGSU, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvatori și pompieri, după ce conform scenariului a fost raportat izbucnirea unui incendiu la terminalul de pasageri. La fața locului a avut loc evacuarea persoanelor și asigurarea securității antiincendiare.
Primele forțe antrenate au fost echipele de pompieri specializate din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, care în comun cu forțele de intervenție ale IGSU au efectuat evacuarea reală a pasagerilor din zona de risc.
Obiectivele urmărite în desfășurarea aplicațiilor țin de exersarea și testarea planului comun de intervenție în situații excepționale, dar și conlucrarea echipelor de intervenție ale Aeroportului cu forțele IGSU.
Exercițiu se desfășoară în timp real, iar acțiunile responsabililor urmează a fi evaluate de specialiști.