Deputații BCS, membri și susținători ai PSRM au depus astăzi o coroană de flori la podul de la Vadul-lui-Vodă, în semn de omagiu pentru memoria celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru, din anul 1992.
Potrivit PSRM, ziua de 2 martie marchează o filă neagră din istoria modernă a statului nostru, ziua când a început conflictul transnistrean în care au decedat circa o mie de conaționali de-ai noștri de pe ambele maluri ale Nistrului, au rămas copii orfani, văduve, mame cu suflete împietrite de durere, au fost provocate distrugeri şi pierderi materiale incomensurabile pe ambele maluri ale Nistrului.
„31 de ani au trecut de atunci, pe Nistru nu se mai aud împușcături, dar conflictul și astăzi rămâne nereglementat. Este foarte important să ne amintim de acele evenimente tragice, să tragem concluzii și să facem tot posibilul ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Or, asigurarea Păcii pe meleagul nostru este cea mai mare năzuință a tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
Acum, ca niciodată este necesar să nu permitem forțelor ostile să ne implice în confruntări militare. Este imperios ca autoritățile țării noastre să se așeze la masa de negocieri pentru a identifica soluții de reglementare exclusiv pașnică a diferendului transnistrean, în scopul asigurării păcii și securității cetățenilor Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului.
Să ne unim forțele și să muncim împreună pentru a construi un viitor senin și mai bun pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, se mai menționează în mesajul PSRM.