Gavrilița, despre asistența financiară oferită cetățenilor în perioada rece a anului

Nu va fi atât de ușor în privința acordării compensațiilor pentru cetățeni în perioada rece a anului, odată ce tarifele la gaz vor crește de două ori, susține prim-ministrul Natalia Gavrilița. Aceasta a precizat că va fi „o abordare complexă”, din motiv că nu sunt date exacte care ar arăta interdependența dintre venitul populației și consumul de gaze. Complexă, spune prim-ministrul, pentru că moldovenii au o tradiție – cea de a construi case mari, fără a fi neapărat foarte bogați.

(Natalia Gavrilița, premier)

„Este exact argumentul pe care l-am utilizat atunci când discutam cu Fondul Monetar Internațional și nu este suficient să avem doar un tip de asistență, pentru că, inclusiv, avem o tradiție de a construi case mai mari în regiunile rurale și nu neapărat cei care au de încălzit suprafețe mai mari sunt și cei care sunt mai bogați. Este un indicator aproximativ. Ne dăm foarte bine seama că sunt gospodării care nu utilizează gazele naturale pentru încălzire, dar utilizează lemne sau alte surse de energie și anume, de aceea, este important să creștem acest ajutor pe perioada rece a anului care nu este țintit pe consumul de gaze”.

Prețul stabilit, conform contractului prelungit cu Gazprom, este de 790 de dolari pentru mia de metri cubi, în luna octombrie. Prețul gazului rusesc pentru Moldova în baza noului contract cu Gazprom ar putea crește la 500-600 de dolari la 1.000 per mia de metri.

În cadrul emisiunii Puterea a Patra de la postul nostru de televiziune, Vadim Ceban, directorul MoldovaGaz, a declarat că prețul unui metru cub de gaze pentru consumatorii finali ar urma să ajungă, cel puțin în primă etapă, la zece lei, adică mai mult decât dublul prețului stabilit în momentul de față.

Comments (0)
Add Comment