Compania energetică rusă – „Gazprom” anunță că presiunea din gazoductele avariate Nord Stream 1 și 2 s-a stabilizat. Într-un comunicat de presă emis de companie, se menționează că presiunea în Linia A a gazoductului Nord Stream 2 și a ambelor linii ale gazoductului Nord Stream 1 s-a stabilizat după rupturi, iar scurgerile de gaze au fost oprite.
„Gazprom lucrează la reducerea presiunii în linia B a gazoductului Nord Stream 2. Pentru a face acest lucru, compania pompează gazul natural din conductă. Acest lucru va permite o inspecție sigură a integrității șirului B, precum și reducerea potențialelor riscuri de mediu în cazul unor posibile scurgeri de gaz. În cazul în care se ia decizia de a începe livrările prin Linia B a Nord Stream 2, gazul natural, după verificarea integrității sistemului și confirmarea acestei posibilități de către autoritățile de supraveghere, va fi pompat în gazoduct”, se spune în comunicatul de presă al companiei Gazprom.
Amintim că, liderii Uniunii Europene vor lua în discuţie securitatea infrastructurilor critice ale UE, cu prilejul summitului lor informal de săptămâna viitoare, a anunţat sâmbătă preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după avarierea gazoductelor Nord Stream, pe care oficiali europeni au descris-o drept un sabotaj.
Liderii statelor UE se vor reuni în capitala cehă vineri, 7 octombrie.