Guvernul de la Chișinău a decis! Toate pensiile și plățile sociale vor fi indexate cu 3,86%, începând cu luna octombrie

Guvernul de la Chișinău a decis, toate pensiile și plățile sociale vor fi indexate cu 3,86%, începând cu luna octombrie curent. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în ședința de astăzi a Executivului, în cadrul căreia, prim-ministrul, Natalia Gavrilița a oferit mai multe detalii, încercând să facă lumină în valul de nedumerire care s-a iscat odată cu anunțarea noii majorări a pensiei.

(Natalia Gavrilița, prim-ministrul Moldovei)

„În medie, pentru toți, 180 de mii de beneficiari cu stagiul complet de cotizare, creșterea va fi 366 de lei. Pensionarii fără stagiu de cotizare la vel vor avea o creștere simțitoare a pensiei. Astfel, 125 de mii de persoane, care, în medie, vor primi pensii mai mari cu 398 de lei pe lună mai mult.”

Potrivit aceleași hotărâri, cuantumul pensiei minime de dizabilitate va constitui, în cazul unei dizabilități severe – 1.500 de lei, în cazul unei dizabilități accentuate – 1.400 de lei, iar în cazul unei dizabilități medii – 1.000 de lei.

Totodată, începând cu luna viitoare va fi acordat și un supliment de solidaritate, a mai precizat Marcel Spatari.

 (Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale)

„Cu alte cuvinte, pensia meritată va fi plătită la fel cum este plătită astăzi, iar diferența față de pensia minimă va fi plătită sub forma unui supliment de solidaritate.”

Pentru indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat cu 3,86% sunt necesare 188.186.700 de lei. Cheltuielile pentru majorarea pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 512.712.100 de lei.

Comments (0)
Add Comment